Buch lesen: «Întoarcerea Pe Pământ»

Planeta Pământ – Tell el-Mukayyar – Iraq

Elisa Hunter a încercat din-nou să-ți șteargă afurisita de sudoare de pe frunte. Părea decisă să-i curgă ușor spre nas și să picure în nisipul fierbinte de sub ea. Era deja în genunchi de câteva ore, cu Mistria Marshalltown⁶ , de care nu se despărțea niciodată, îndepărtând ușor pământul fără să provoace vreo daună, încercând să dezgroape un obiect care părea să fie partea superioară a unei pietre de mormânt. Cu toate acestea, nu era în continuare convinsă de această teorie. Lucra deja de două luni lângă Ziqqurat-ul din Ur⁷ . I s-a permis să lucreze aici mulțumită reputației sale de arheolog și cunoștințelor sale avansate de sumeriană. De la primele excavații efectuate la începutul secolului XX, au fost descoperite câteva morminte, dar niciodată nu s-a mai văzut un asemenea artefact pe vreunul dintre ele. Din cauza formei pătrate și a dimensiunii apreciabile, părea mai degrabă un fel de ”capac” al unui recipient decât un sarcofag. Un obiect îngropat acolo cu mii de ani în urmă pentru a proteja sau a ascunde ceva.

Din păcate, dat fiind că dezgropase numai o mică secțiune a părții superioare, nu avea cum să estimeze înălțimea presupusului recipient. Gravurile cuneiforme care acopereau întreaga parte vizibilă a capacului nu semănau cu nimic din ce mai văzuse.

Traducerea lor i-ar fi luat câteva zile și tot atâtea nopți nedormite.

-Doctore Hunter.

Elisa și-a înălțat capul. Punându-și mâna dreaptă în dreptul ochilor pentru a-i apăra de soare, și-a văzut asistentul, Hisham, grăbindu-se spre ea.

- Profesore, aveți un apel de la bază. Pare a fi urgent.

- Bine. Mulțumesc, Hisham.

A profitat de această pauză forțată și s-a bucurat de o gură de apă, care deja aproape fiartă, din plosca pe care o căra mereu la centură.

Un apel de la bază... Nu putea însemna decât că s-a întâmplat ceva.

S-a ridicat, și-a scuturat norii de praf de pe pantaloni, și s-a îndreptat spre cortul care servea pe post de bază de cercetare.

A deschis fermoarul care ținea cortul pe jumătate deschis și a intrat. A avut nevoie de câteva minute pentru ca ochii săi să se acomodeze cu lumina, dar asta nu a împiedicat-o să-i recunoască figura colonelului Jack Hudson pe ecran. Se uita fioros în gol, așteptând-o să apară.

Colonelul era oficial responsabil de divizia strategică anti-teroristă staționată în Nassiriya, dar sarcina lui reală era să coordoneze programul de cercetare comandat și monitorizat de departamentul fantomă ELSAD⁸ . Acest departament era învăluit în același mister care înconjura toate organizațiile de acest gen. Puține persoane cunoșteau exact scopul și obiectivele acestei organizații. Singura certitudine era faptul că raportarea se făcea direct către președintele Statelor Unite.

Elisa nu acorda prea multă importanță acestor lucruri. Adevăratul motiv pentru care acceptase oferta de a lua parte la una dintre aceste expediții era faptul că putea, în sfârșit, să revină în locul pe care-l iubea cel mai mult pe lume și să lucreze ceea ce-i plăcea. În ciuda vârstei destul de fragede (treizeci și opt de ani), avea cele mai multe realizări din domeniul ei.

Arborând cel mai frumos zâmbet al ei a spus:

- Bună seara, Generale. Cărui fapt datorez această onoare?

- Doctore Hunter, nu e nevoie de sentimentalisme. Știți foarte bine de ce sun. Permisul acordat pentru a vă finaliza munca a expirat acum două zile. Nu mai puteți sta acolo.

Vocea sa era dură și fermă. De data asta, nici măcar farmecul ei evident nu avea să fie suficient pentru a-i asigura o prelungire. A decis să-și joace ultima carte.

Începând cu 23 martie 2003, când coaliția condusă de Statele Unite ale Americii a decis să invadeze Irak-ul, cu intenția expresă de a-l înlătura pe dictatorul Saddam Hussein, acuzat că ar fi deținut arme de distrugere în masă (acuzație care, ulterior, s-a dovedit a fi nefondată) și de susținerea terorismului islamic în Irak, toate cercetările arheologice, care erau oricum dificile și pe timp de pace, au fost amânate.

Abia odată cu încetarea formală a ostilităților pe data de 15 aprilie 2013 a renăscut și speranța arheologilor din lumea întreagă că vor reuși să aibă acces la site-ul în care s-a dezvoltat una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, înainte de a-și dispersa cultura la nivel mondial. Decizia autorităților iraquiene, de la finalul lui 2011, de a re-deschide excavațiile pentru unele sit-uri de o valoare istorică inestimabilă pentru ”a continua îmbunătățirea moștenitorii lor culturale” le-a transformat speranța în realitate. Sub auspiciile Națiunilor Unite, și cu numeroase autorizații semnate și confirmate anterior de către nenumărate ”autorități”, câteva grupuri de cercetare, selecționate și supravegheate de către personalul comisiei, aveau permisiunea de a lucra pentru o perioadă limitată de timp, în cele mai importante zone de interes arheologic de pe teritoriului Iraq-ului.

Apropiindu-se cât mai mult de cameră, pentru ca ochii ei de un verde-smarald să poată obține efectul dorit, și-a început pledoaria:

- Dragul meu colonel, aveți perfectă dreptate.

Știa că o atitudine respectuoasă îl va bine-dispune interlocutorul.

- Dar suntem atât de aproape.

- Aproape de ce? a tunat colonelul, ridicându-se de pe scaun și punându-și pumnii pe birou.

- Îmi repetați aceeași poveste de câteva săptămâni. Nu vă mai pot susține dacă nu veniți cu ceva concret.

- Dacă mi-ați acorda onorarea de a lua cina cu mine în seara asta, aș fi încântată să vă arăt ceva care v-ar face să vă răzgândiți. Ce spuneți?

Un zâmbet frumos i-a dezvelit dinții albi. Și-a trecut mâna prin părul lung și blond. Era sigură că-l putea convinge.

Colonelul s-a încruntat, încercând să-și păstreze o mină nervoasă, deși știa foarte bine că nu putea rezista ofertei ei. Ii plăcuse de Elisa dintotdeauna, iar ideea unei cine în doi îl intriga.

În ciuda celor patruzeci și opt de ani ai săi, era încă un bărbat atrăgător. Având un corp atletic, trăsături ferme, păr încărunțit, o privire dură, hotărâtă a ochilor săi de un albastru intens, o cultură generală vastă care-i permitea să converseze pe marginea unei varietăți de subiecte, și farmecul indiscutabil al ofițerului în uniformă, era în continuare un bărbat ”interesant”.

- În ordine, a mârâit colonelul. Dar va trebui să-mi aduci ceva senzațional deseară, altfel ai face bine să te apuci să-ți strângi catrafusele și să-ți faci bagajele.

Încerca să-și folosească tonul său cel mai autoritar, dar nu se descurca prea bine.

- Să fii gata la ora opt. Trimit o mașină să te ia de la hotel.

A întrerupt comunicarea fără să-și ia la revedere.

La naiba, trebuie să mă grăbesc. Mai am doar câteva ore până se întunecă.

Scoțându-și capul din cort, a strigat:

- Hisham, adună toată echipa. O să am nevoie de tot ajutorul disponibil.

A parcurs grăbită cei câțiva metri care o despărțeau de zona de excavație, lăsând un nor de praf în urma ei. În câteva minute, toată lumea era adunată în jurul eu, așteptând instrucțiuni.

Arătând spre marginea cea mai îndepărtată a pietrei, a ordonat:

- Tu, îndepărtează te rog nisipul de pe colțul acela. Și tu, ajută-l. Vă sugerez să aveți grijă. Dacă este ceea ce cred eu că este, ne-ar putea salva fundurile tuturor.