Vânătoarea De Comori

− În două ore plecăm, l-a asigurat Bred. − Vor fi prea ocupate să deranjeze pe altcineva în afară de căpitanul meu.

Polițistul dădu sec din cap, apoi el și cei doi roboți plecară.

Chiar înainte ca ușa trapei să se închidă, Sora Benning se aruncă rapid spre unul din scaunele căptușite, se așeză cu picioarele întinse și închise ochii. Aceasta situație o lăsă pe Nezla singură, înconjurat de o un public întrebător. Inginerul s-a uitat în jurul ei. Expresia Tylei era una de nerăbdare, dar căpitanul Kirre fierbea de furie. Bred i-a arătat un zâmbet care era în cel mai bun caz imparțial.

− Nu am fost noi de vină, a început Nezla înainte ca altcineva să poată vorbi. − Stăteam în barul ăsta, ne vedeam de treabă, dădeam niște băuturi pe gât...

− Dădeai tu băuturi pe gât, răspunse Sora din scaun. Astrogatorul nu s-a deranjat nici măcar să-și deschidă ochii. − Eu dormeam.

− Da. Ei bine, oricum, stăteam acolo liniștite pe când curvarul ăsta mare și încrezut a venit la masa noastră, m-a pleznit pe spate și a încercat o tăvăleală la liber. Mă știi că-mi place să mă dau în bărci la fel ca oricine, dar era momentul greșit al ciclului, așa că i-am spus că nu, mulțumesc.

− I-ai spus să-și vadă de propriul utilaj, spuse Sora din fotoliu.

− Credeam că ai spus că dormeai, se plânse Nezla.

Sora deschise ochiul stâng. − Dar nu eram surdă, spuse ea. Ochiul s-a închis din nou.

− Ei bine, oricum, măgarul nu înțelegea refuzul. A început să fie mai îndrăzneț - probabil credea că orice femeie din bar e o curvă, nu? În cele din urmă, a trebuit să-l lovesc pentru a-mi apăra onoarea.

− De fapt, pentru a-ți apăra reputația. Te-a făcut frigidă...

− Nu contează cum m-a făcut, continuă Nezla repede. În orice caz, l-am bătut măr. Apoi, un prieten de-al lui a venit și a început să facă pe nebunu’, așa că a trebuit să-l trosnesc și pe el. Apoi, primul tip s-a ridicat din nou și a sărit cu pumnul la mine, dar a ratat...

− L-am împiedicat eu, interveni Sora.

− Și s-au izbit de alți doi cretini de la bar. Apoi a început bătaia. Probabil că erau vreo patruzeci sau cincizeci de gherțoi care veneau spre noi...

− Șaptesprezece.

− STAAAȚI! Strigă căpitanul Kirre. − Nu-mi mai pasă cum voi două nenorocite produse de concepție defectuoasă a mamei zmeilor ați ajuns la starea asta de lucruri. Sunteți de acum amândouă sancționate. În timpul liber, veți curăța Sectorul III și aștept să văd fiecare centimetru pătrat de durasteel curat și strălucitor la următoarea mea inspecție. Clar?

− Dar căpitane... a început Nezla să protesteze.

− Nu se face recurs la această decizie, a spus Luuj.

Nezla se uită la Bred, dar acesta afișă doar un zâmbet fad, dădu din umeri și își întinse ușor mâinile. Căpitanul îi aruncă o privire de mulțumire.

− Voi două ar fi bine să vă schimbați în combinezoane și să dați raportul din nou aici, le spuse Bred. − Vom decola destul de curând.

Sora se ridică agilă din scaun și o luă înainte și așa cei doi delincvenți părăsiseră încăperea ca să urce la cabinele lor de dormit.

− Ei bine, acum știm unde au fost cele două, spuse Luuj cu un hohot. − Dar încă nu avem niciun semn de la doctorul Curdyn.

− Aud cumva că cineva îmi ia numele în deșert? a sunat o voce veselă pe ton contralto dinspre Miez și doctorul navei a intrat în Camera de Desen.

Vini Curdyn era o blondă căpșună cu ochi albaștri și un nas delicat, la jumătatea din înălțimea sau forma Sorei și Nezlei. Era deja în combinezonul de un albastru palid, cu benzi transparente prin locuri interesante și cu un caduceu roșu și alb deasupra sânului stâng. Mersul ei avea o cadență îngâmfată în timp ce trecea prin cameră.

− Când ai venit la bord? o întrebă Luuj.

− O, cam de cinci minute. M-am schimbat în combinezon, Cap, de aceea am răspuns așa de târziu.

− Trebuie să mi te adresezi după titlul meu complet, doctore Curdyn. Și cum ai ajuns la bord fără să treci pe aici?

− Am lăsat în jos scara de urgență când am ieșit noaptea trecută, răspunse tărăgănat Vini. − M-am gândit că o să am nevoie să mă întorc la navă în grabă.

− E interzisă folosirea acestei scări, cu excepția cazurilor de urgență. Căpitanul Kirre se zburli mânioasă.

− Că bine zici, Cap. Depinde cum definești urgența, nu-i așa?

− Cum definești tu urgența, doctore?

− Doi ratați penibili mă urmăreeau pe alei cu armele încărcate. Dar nu-ți fă griji - i-am pierdut înainte să mă întorc aici.

Luuj Kirre își aruncă mâinile în aer, se întoarse spre Bred pentru o clipă, apoi ieși țanțoșă din cameră. − Du-te la Dru și spune-i să vină aici, spuse Bred după ea. Căpitanul își drese vocea cu putere în timp ce dispăru în Miez.

Bred s-a adresat medicului. − Chiar nu ar trebui să-i faci asta, Vini. Subminarea autorității o face foarte nefericită.

− Îmi pare rău, șefu'. Cuvintele lui Vini puteau fi apologetice, dar tonul ei neastâmpărat o contraziceau. − Am fost o fată rea. Presupun că va trebui să mă concediezi acum, nu?

− Ce ai face dacă aș face-o?

− De ce? Aș fi putut fi un celebru chirurg de creiere dacă nu te-aș fi lăsat să mă convingi să mă înrolez la bordul casei ăsteia de nebuni. S-ar putea să mai am timp să învăț să tricotez lobotomii înainte ca senectutea să mă ajungă din urmă.

− Îmi pare rău, Vini, se rânji Bred înapoi spre ea. − Nu de data asta. Chiar s-ar putea să avem nevoie de un doctor în această croazieră.

Ea ridică din umeri și se strecură într-un scaun. − Ei bine, nu poți ucide o fată pentru că încearcă. De ce stăm aici înăuntru? Nu ar trebui să plecăm deja?

− Lucrul ăsta de aici, și Bred îi arătă Arbitrul, vrea să ne țină o prelegere despre Vânătoarea de Comori înainte de a pleca. Trebuie să ne strângem cu toții și să ascultăm.

Căpitanul Kirre se întoarse în Camera Desenelor, și-i aruncă o privire lui Vini. În spatele ei, Dru Awa-om-anoth se uita, ca întotdeauna, ca un cățeluș lovit. Câteva momente mai târziu, Sora și Nezla au reapărut îmbrăcate în combinezoane. Al Sorei, spre deosebire de combinezoanele spațiale obișnuită, era strâns pe trup, accentuându-i toate colțurile. Era de un roșu strălucitor, cu o dungă albă care se întindea pe fiecare parte, de la bocanc la umăr. O linie albă subțire îi înconjura gâtul și se transforma într-o pereche de săgeți albe, îndreptate dinspre fiecare parte spre marginea de sus a fermoarului din față. Combinezonul Nezlei era de culoare albastru închis pe partea stângă și verde luminos pe dreapta, amestecându-se într-un desen verde și albastru în jos spre fermoar.

− În regulă, Arbitre, spuse Bred. − Trupa e aici. Rostește proclamația.

− Vânătoarea de Comori, a început robotul cu o voce metalică, este un concurs ținut o dată la fiecare douăzeci de ani, așa cum este descris în articolul III din Regulile complete, din care ați primit o copie la acceptarea cererii dvs. de înscriere și la care mă voi referi din când în când. Este deschisă oricărei creaturi conștiente masculine care poate plăti taxa de intrare, așa cum se prevede la articolul V secțiunea 2 paragraful 1b, 1c și 1f.

− Fiecărui participant i se atribuie un robot Arbitru conform articolului VII secțiunea 4. Fiecare Arbitru poartă în el o listă de obiecte sau experiențe pe care participantul trebuie să le obțină pe parcursul vânătorii, așa cum este explicat în articolele VIII și IX, inclusiv. Aceste liste sunt atribuite la întâmplare participanților, în conformitate cu articolul IX secțiunea 4. Nu există două liste identice, așa cum este detaliat în articolul IX secțiunea 6, dar analiza computerizată în conformitate cu articolul IX secțiunile 8 și 9 a stabilit că toate listele sunt de dificultate egală.

− Fiecare listă poate conține între cinci și zece articole, așa cum se prevede la articolul IX secțiunea 7, pe care concurentul trebuie să le obțină prin orice mijloace poate, referința o găsiți la articolul X secțiunile 1-7.

− Articolele sunt dezvăluite concurentului unul câte unul, pe rând, așa cum se prevede la articolul XI secțiunea 1, iar următorul articol este dezvăluit doar când concurentul a obținut toate celelalte obiectele anterioare prevăzute la articolul XI secțiunile 3-5, sau au renunțat la dreptul de a le înscrie ca obținute așa cum se prevede la articolul XI secțiunea 6.

− Articolul XV, secțiunea 5 prevede că nu e obligatoriu să se obțină toate articolele pentru a câștiga; Câștigătorul Vânătorii de Comori, așa cum se explică în Articolul XV, Secțiunile de la 1 la 3, este primul concurent care aterizează pe Huntworld cu mai multe articole obținute decât oricine altcineva. Articolul VII secțiunea 8 îmi cere totuși să subliniez că, din cele șapte vânători care s-au derulat anterior, doar la prima ediție s-a câștigat fără a avea toate elementele de pe listă.

− Participantul oficial poate primi asistență din partea oricărei ființe pe care o alege în timpul vânătorii în conformitate cu articolul X secțiunile 14 și 15, însă trebuie să participe el însuși la adunarea obiectelor, așa cum se prevede la articolul X secțiunile 1 și 2. Orice întrebări privind procedurile pot fi adresate mie, Arbitrul vostru, eu fiind singurul Arbitru și autoritate finală pentru toate chestiunile legate de Vânătoarea de Comori, așa cum se explică în articolul XII secțiunile de la 1 la 3. Orice încercare de a săvârși fraude vă va descalifica de la Vânătoare, în conformitate cu articolul XIII secțiunile de la 1 la 82. Orice încercare de a-mi modifica fizic circuitele îmi va provoca explozia și vă va descalifica de la Vânătoare, așa cum se prevede în articolul XIII, secțiunile 83 până la 102. Există întrebări?

− Mă simt complet articulată, murmură Vini pe sub nas.

− Care este primul element de pe lista noastră? întrebă Tyla Arbitrul.

− Articolul IX secțiunea 11 îmi interzice să dezvăluie aceste informații până la Marea Decolare, când toate navele vor fi intrate pe orbită în jurul lui Huntworld.

Nezla aruncă o privire la ceasul de podea ornat din lemn natur adevărat. − Mai e doar o oră de acum!

− O oră, unsprezece minute și patruzeci și trei de secunde, pentru a fi mai precis, a spus Arbitrul.

Luuj Kirre se ridică, înjurând. − Și am stat să ascultăm o mașină în timp ce avem atâtea de făcut. Astrogator Benning și calcutec Awa-om-anoth, începeți imediat calculele pentru un traseu pe orbita planetei. Inginer Lustik, aștept ca verificarea traseului să fie efectuată în patruzeci și cinci de minute.

− Vrei să spui că trebuie să verific întreaga navă în doar patruzeci și cinci de minute? se văietă Nezla. − Nu se poate!

− Inginerul șef, Erin, de la bordul navei Explorer, a terminat odată verificarea completă în treizeci și șapte de minute, comentă Sora, ridicându-se ușor de pe scaunul ei. − Și Explorer era de zece ori mai mare decât Honey B.

Comentariile Nezlei la lucrurile interesante pe care Sora le putea face la bordul prețiosului său Explorer s-au pierdut pe când inginerul a pornit în jos prin Miez până în Sectorul VI pentru a-și începe munca.

***

În față, lângă consola principală din cabina de comandă a lui Honey B se aflau patru fotolii de accelerare. În cel mai din stânga, îndreptat spre consolă, se așeză Dru Awa-om-anoth, calcutec-ul. Deși Honey B avea câteva computere mai mici care să se ocupe de stocarea datelor dar și de funcțiile de rutină și întreținere a navei, nu era nevoie de altul pentru calcule astrogaționale. Dru era ceea ce numim "o persoană supradotată"; deși mintea ei era perfect normală în cele mai multe privințe, avea capacitatea singulară de a efectua orice funcție matematică în capul ei și de a produce răspunsul corect în doar câteva secunde. Un calculator uman, poate nu era chiar la fel de rapid ca o mașină, dar la bordul lui Honey B nu era nevoie să tăiem secunda-n două.

Lângă ea era Sora Benning, astrogatorul. Vorbea repede, cu tonalitate joasă, dar fără grabă. Ea i-a citit lui Dru ecuațiile, apoi i-a furnizat parametrii pentru această orbită. După doar o secundă, Dru îi aruncă înapoi răspunsul, iar Sora inseră numerele în panoul de astrogație. Cele două au petrecut multe ore lungi exersând și perfecționând această procedură până acum, era absolut automată.

În partea dreaptă a consolei se afla Nezla Lustik, inginerul. Bordul ei ținea sub observație funcționarea miriadelor de sisteme mecanice și electrice, care făceau ca Honey B să fie o unitate funcțională. În timpul momentelor critice ale operațiunilor de zbor, trebuia să se asigure că toate sistemele răspundeau la comenzi exact așa cum se dorea - iar dacă nu, era treaba ei fie să le corecteze fie să le compenseze fără să-și părăsească locul.

Între Sora și Nezla stătea Luuj Kirre. Căpitanul trebuia să manevreze consola de comandă așa cum cânta un muzician la o claviatură, coordonând toate datele - parametrii orbitali de la astrogator și informațiile despre funcționarea navei de la inginer - astfel încât Honey B să poată zbura.

În spatele celor patru fotolii de accelerare pentru echipajul Operațiunilor de Zbor erau încă cinci fotolii, deși doar patru erau acum în uz. Bred s-a culcat confortabil în canapeaua din centru, urmărind doar pe jumătate spectacolul echipajului său. L-a mai văzut și înainte. La stânga lui era Vini Curdyn; medicul nu participa la operarea efectivă a navei și astfel îi era rezervat un loc pe un fotoliu de pasageri în Sectorul de Control. Tyla era așezată la dreapta lui Bred, mușcându-și buzele în așteptare nervoasă. În dreapta ei, Arbitrul era legat în mod ciudat într-un fotoliu, deși nu avea nevoie de protecție împotriva accelerației de ridicare.

Camera însăși era o capodoperă tehnologică. Sectorul de Control era situat în nasul navei, care se îngusta ca într-un vârf de glonț. Ferestrele erau incomode pentru o navă spațială de cursă lungă, dar Bred se mulțumise cu ce găsise mai bun. Întregul perete interior, cu excepția consolei de comandă, era un ecran enorm trivid. Trei duzini de camere mici din jurul carenei transmiteau imagini ale împrejurimilor navei care se suprapuneau pe acest ecran. Efectul era ca și cum zidurile nu existau deloc, ca și cum fotoliile de accelerare erau în aer liber, neprotejate de coca din durasteel gros. În adâncimile spațiului efectul inspira uimire; acum însă, cu Honey B încă așezată la Spațiul Internațional Huntworld, singura vedere vizibilă era kilometru după kilometru de nave spațiale, așteptând semnalul să o ia la drum.

Marea Decolare era un eveniment secvențial. În calitate de câștigător al Vânătorii anterioare, Ambic Jusser a primit onoarea ceremonioasă de a fi primul care va pleca. Pentru familia DeVrie, datorită reputației de lungă durată a lor în Vânătoare, le-a fost alocat cel de-al doilea loc de plecare. Ordinea exactă nu avea niciun efect asupra concursului, deoarece niciunul dintre concurenți nu ar fi primit informații despre primul obiect până când toate navele nu ar fi ajuns pe orbită. Dar, dacă toate navele ar decola deodată ar fi un eveniment catastrofal pentru Societatea înnebunită de status social, deci Marea Decolare era soluția perfectă.

Cu cincisprezece minute înainte de începerea decolării, ochii ascuți ai lui Vini au văzut ceva pe ecranul trivid. − Priviți acolo.

Bred și Tyla i-au urmărit privirea. Treizeci și cinci de metri mai jos, o figură singuratică alerga prin mijlocul formelor ascuțite ale navelor. Se apropia de Honey B și, pe măsură ce se micșora distanța au putut să vadă că purta ceva. Flutura din mâini și striga, dar microfoanele de intercom nu erau suficient de sensibile pentru a permite oamenilor din interior să audă ceea ce spune el.

− Nu știu cine este, continuă Vini tărăgănând sarcastic vocea, − dar e clar că are tendințe suicidare. Dacă rămâne acolo când începe decolarea, va fi prăjit de viu.

− Pare că încearcă să ne spună ceva, observă Bred. − Știe cineva cine este?

Tyla se încruntă și se uită în depărtare. − Da, spuse ea dezamăgită. − Este un android care a reușit să intre și el în Vânătoare. Johnathan R, cred că-i numele lui.

− Mă întreb, ce vrea de la noi? cugetă Vini.

Androidul ajunsese la macaraua de lângă Honey B și începu să urce prin gravtub. − O să aflăm dintr-un minut într-altul, spuse Bred. Și începu să se desfacă din centuri. − Ar fi mai bine să merg jos să-l las să intre.

− Ești nebun, exclamă Tyla. − Sunt mai puțin de cincisprezece minute până la decolare.

− Păi, dacă domnul R își poate risca viața trecând prin acest câmp minat într-un moment ca ăsta, cel puțin pot să aflu ce crede el că e atât de important de discutat. Bred deschise ușa din spatele cabinei și se strecură în jos prin Miez spre Camera Desenelor.

A ajuns aproape de-odată cu sunetul soneriei ecluzei. Deschizând trapa exterioară, îl privi pe vizitator. Androidul era îmbrăcat de asemenea într-un combinezon spațial, gri simplu peticit în mai multe locuri. Cam ponosit, dar e un tip care arată destul de plăcut, se gândi Bred. Dar de când am început să mă întreb cum arată un android? − Bună, spuse el cu voce tare. − Cărui lucru îi datorez onoarea acestei vizite?

− Eu... eu am ceva pentru doamna deVrie, se bâlbâi androidul. Arăta vizibul stânjenit, schimbându-și nervos greutatea de pe un picior pe celălalt.

− E ocupată acum, se pregătește pentru decolare. Eu sunt fratele ei. Dacă îmi dai mie orice chestie ai avea pentru ea, o să mă asigur că o s-o primească.

Androidul a ezitat un moment, apoi scoase un buchet de flori. Și erau flori adevărate; Bred își dădu seama de asta prin subtilitatea parfumului lor. − Acestea sunt pentru ea, spuse Johnathan. − Ca și scuze. Spune-i că îmi pare rău pentru felul în care s-au petrecut lucrurile aseară. Nu am avut nicio dorință să o insult sau să-i rănesc sentimentele. Doar că uneori devin un pic prea superemoționat.

Bred luă buchetul. Androidul se întoarse brusc și se întoarse în jos prin gravtub. Bred se holbă buimac la flori preț de câteva secunde, apoi urcă din nou prin Miez până la Sectorul de Control.

− Ei bine, despre ce era vorba? întrebă Vini în momentul în care el își făcu apariția în cameră.

− A venit să livreze ceva, răspunse Bred. El a aruncat ușor buchetul în poala surorii lui. − Asta. Buchetul ăsta e pentru tine.

Tyla a reacționat ca și cum i-ar fi aruncat o cutie de gândaci Dijenese. − Nu vreau nimic de la creatura aia.

− De ce nu? Florile adevărate se găsesc greu zilele astea.

− De ce ți-ar aduce flori un android? întrebă Vini, stârnită de un sentiment pervers de curiozitate.

Fața Tylei se făcu de un roșu aprins. Ea aruncă florile în grabă și acestea ajunseră pe peretele din spate al cabinei. − Cum ar trebui să știu de ce un andro face anumite lucruri?

− A zis că sunt drept scuză, a adăugat Bred, mai mult pentru a-i alimenta focul lui Vini decât pentru a-și edifica sora. − Nu a vrut să te insulte sau să-ți rănească sentimentele.

− Ce s-a întâmplat între tine și acel android? o împunse Vini pe Tyla.

Tyla voi să se topească pe podea. − Nimic. Nimic. NIMIC!

Până în acest moment, cei patru ofițeri de Operațiuni de Zbor au ignorat cele ce se întâmplau în spatele lor, concentrându-se asupra activității de a conduce nava. Acum, totuși, deranjul a scăpat de sub control. Căpitanul Kirre se întoarse pentru a privi încruntată spre pasageri. − Îmi doresc liniște în timpul procedurii de pre-decolare.

− El a mai spus, a continuat Bred fără milă, că-i pare rău pentru felul în care s-au petrecut lucrurile. Câteodată poate deveni puțin superemoționat.

− Ce ți-a făcut? Vini era acum foarte prinsă.

De data aceasta, Tyla a depășit roșeața normală și a trecut mult în gama infraroșu. Căpitanul Kirre i-a venit pe neașteptate în ajutor, urlând: − GURA!

Toate activitățile din cameră s-au oprit. Luuj îi privi un moment pe nelegiuiți, apoi spuse: − Maestre deVrie, nu pot opera această navă cu astfel de distrageri. Dacă doriți să decolați după program, va trebui să mențineți liniștea în timp ce sunt efectuate operațiunile de zbor.

− Îmi pare rău, Luuj, se scuză Bred în timp ce își trăgea din nou centurile. − Tu ești șefa. Aruncă repede o privire la stânga. Vini dădea pe afară de o curiozitate abia reținută. El zâmbi.

La sol, putu să-l vadă pe Johnathan R alergând înapoi spre propria sa navă răblăgită, ajungând la ea și urcând înăuntru doar cu câteva minute înainte de începerea Marii Decolări. Bred clătină ușor capul cu gândul la gestul melodramatic al androidului.

Momentul Marii Decolări a sosit. La o jumătate de kilometru mai încolo, nava lui Jusser, mică, elegantă și construită pentru viteză, se ridica ușor în aer. Nu făcea nici rotocoale de flăcări, nici vuiet puternic, nici vibrații tumultoase care să scuture pământul. În schimb, motoarele gravitaționale păreau să ridice vasul ca săgeata de dart fără efort înspre cer.

Seninătatea scenei era doar un efect vizual. Dacă ochiul uman ar fi putut detecta radiațiile de pe părțile extreme ale spectrului electromagnetic, spectatorii ar fi putut asista la o scenă de o violență incalculabilă. O întrepătrundere incredibilă ale forțelor gravitaționale, magnetice și electrice avea loc în interiorul contracurentului lui Hermes. Orice creatură vie capturată în acest câmp ar arde într-o fracțiune de secundă. Orice dispozitiv mecanic s-ar deforma sau topi. Erau multe povestiri despre oameni și mașini prinse accidental înun contracurentul unei nave spațiale, și toate erau pe departe de a fi plăcute.

Lui Hermes i-a luat două minute ca să dispară în cerul azuriu. Apoi a fost rândul lui Honey B. Căpitanul Kirre a acționat un întrerupător și generatoarele artigrav au prins viață vuind liniștit. Printr-un paradox ciudat al fizicii, era necesar să se creeze o gravitație artificială de doi G în interiorul navei pentru a se putea genera un câmp antigravitațional în afară. Ocupanții cabinei au fost apăsați mai adânc în fotoliile lor. Când Nezla a anunțat că câmpul intern s-a acumulat suficient, Luuj a activat un alt comutator. Pământul de afară rămânea ușor în urmă pe când albastrul cerului se întuneca treptat. Femeile din Operațiunile de Zbor își țineau privirea lipită de consolele lor; nu-și permiteau să fie hipnotizați de panorama schimbătoare cât timp aveau încă de lucru.

Sora, monitorizându-și consola, a anunțat în cele din urmă că orbita lor a fost atinsă. Căpitanul Kirre a oprit motorul. Nezla, monitorizând echipamentele, a confirmat o clipă mai târziu că motorul extern a fost într-adevăr oprit, și că acum se putea dezactiva câmpul artigrav. Luuj a atins din nou comutatorul, oprind câmpul din interior, cu excepția acelor porțiuni ale navei unde artigrav-ul era permanent activat.

Schimbarea era bruscă. Cu o secundă mai devreme, pasagerii lui Honey B erau presați de o accelerație de doi G, iar în următoarea, erau complet fără greutate. Arcurile din fotoliile de accelerare au exercitat o ușoară împingere înainte și toată lumea se mișcă ușor în față ținuți de centurile lor.

Acum, că erau în spațiu și operațiunile de zbor au încetat, Vini nu-și mai putu abține curiozitatea. − Ce s-a întâmplat între tine și androidul ăla? o descusu pe Tyla.

Cu lacrimi în ochi, Tyla se încurcă în chingile care o țineau legată de fotoliu. − Lasă-mă în pace! Strigă ea. Ridicându-se din fotoliu se bâțâi amețită prin cameră, în timp ce levitația îi exagera fiecare încercare sălbatică de a se îndrepta. Pereții ca de planetariu o făceau prea ușor să creadă că ar putea să plutească în derivă pentru totdeauna în acel vid și ea intră în panică. Mai mult de panică decât cu voia, mâna lovi placa touch a ușii. Fornăind nebunește, ea a roit-o înapoi spre cabina ei.

Vini se uita perplex la fețele tovarășilor ei. − Am spus ceva ce nu trebuia?

Au fost necesare aproape patru ore pentru a se finaliza Marea Decolare, iar Johnathan R a fost, normal, ultima nava care a decolat. Dar, în cele din urmă, și el a ajuns pe o orbită staționară în jurul planetei Huntworld și toți participanții s-au întors spre Arbitrii lor pentru a afla care ar putea fi primul element de pe listele lor.

Tyla nu s-a întors în Sectorul de Control și Bred începu să-și facă griji. Afacerea cu androidul trebuie că a rănit-o profund, își spuse el. Vânătoarea asta înseamnă enorm pentru ea și, în mod normal, nu ar fi pierdut un moment ca acesta.

Arbitrul, care a trecut prin întreaga procedură a Marii Decolări așezat placid în fotoliul de accelerare nepotrivit pentru el, a început brusc să țăcăne. − În conformitate cu articolul IX secțiunea 12, sunt acum împuternicit să dezvălui coordonatele primei voastre destinații.

Sora era pregătită cu un stilus în mână. − Haide, spuse ea.

− 1.021; 0.2471; 0.6735; 7; 6.2913; 0.10194; epoca curentă. A doua planetă. Sora își scoase tabelele aproape înainte ca robotul să termine, verificând ecuațiile pentru a calcula un traseu de aici până acolo.

Robotul a continuat: − Planeta a primit numele comun de Lethe. Elementul pe care trebuie să-l obțineți este un Vis.