Sub Soarele De Vară

2.

Întâlnirea cu Svetlana fusese stabilită la stația de metrou Abbesses. Franck trebuia să-i arate cartierul Montmartre, precum și Sacré-Cœur. Vremea nu era cea mai primitoare; nori nimbus uriași amenințau cu precipitații. Raze zgârcite de soare traversau din când în când stratul gros de nori. Ce timp gri și trist pentru o primă întâlnire!

Franck o aștepta de mai bine de zece minute. Nu ajunsese mai devreme. Nu. Svetlana întârzia. Încercase deja să o sune și îi răspunsese robotul.

În fața ieșirii de la metrou, o pereche de miri tocmai apăruse de nicăieri. Urmați de o echipă de filmare, acești oameni invadaseră piața minusculă. La vederea materialului, Franck crezuse că era vorba despre o ședință de filmare pentru o ficțiune. Era un cameraman cu o cameră steady în jurul mijlocului. Echipamentul părea mai greu decât camera propriu-zisă, care era un camescop digital, mic. O altă persoană orienta un sistem portabil de lumini. Un asistent ghida operatorul care nu se baza decât pe ecranul LCD. Un al patrulea tip oprea pe toată lumea să înainteze prea mult – fără îndoială familiile celor doi și prietenii. Franck se îndepărtase, pentru a nu fi în câmpul lor vizual. Îndrăgostiții pozau în poziții acrobatice, împiedicând în același timp accesul către gura de metrou. În ochii lui Franck, acest circ era indigest. Iată genul de nebunie pe care o produc prea mulți bani.

Oameni începuseră să iasă în sfârșit din stația de metrou, odată ce fuseseră lăsați să treacă. Franck tot nu o vedea pe Svetlana, în această mare de indivizi. Continua să urmărească mișcările dezordonate ale cuplului. Apoi, se întorsese pentru a observa copiii care țipau în jurul unui manej. Chiar lângă el, un clovn făcea jonglerii. Era înconjurat de turiști. În dreapta, un bărbat ținea ritmul învârtind manivela unei cutii muzicale. Ce ambianță anacronică! Farmecul era la el acasă. Magia cartierului Montmartre se arăta în văzul tuturor, în ciuda vremii mohorâte.

Când Franck se uitase din nou către metrou, o femeie începuse să alerge în direcția lui. Era Svetlana, pe care Franck nu o recunoscuse din prima. Își lăsase părul liber, care era ușor ondulat, în acea zi.

Svetlana avea o tehnică specială pentru a-și face bucle. Făcea duș, apoi își împletea codițe pe care le desfăcea apoi una câte una. Acest procedeu îi cerea o mare investiție ca timp, dar coama suporta acest tratament timp de aproape trei zile complete. Chiar cu o zi înainte, Svetlana își spălase părul, pentru ca Franck să-i vadă bine buclele. Părul ei era blond cenușiu la bază și luminos la extremități. La o primă privire părea șaten, mai degrabă deschis. Lui Franck părea să-i placă această tunsoare, care nu mergea mai jos de umeri, ca și nuanța naturală, deosebită.

În acest comportament neașteptat, Franck zărise tandrețe și simțise un atașament imediat pentru ea. Oare tocmai era victima a ceea ce numim dragoste la prima vedere? În orice caz, era hipnotizat, sedus și vrăjit de această apariție. Această spontaneitate, aliată cu farmecul înnăscut și de necontestat, îl lăsaseră înmărmurit. Una fără cealaltă ar fi produs un efect diferit.

I se mai întâmplase să întâlnească femei foarte frumoase care ascundeau un temperament urâcios sau puțin jovial, chiar uneori un comportament puțin cam avid, care distrugeau de îndată orice urmă de atractivitate. Alura Svetlanei se arăta plină de veselie, călduroasă și se străduia să ofere o grație care o scotea în evidență din mulțime.

Au schimbat câte un pupic pe fiecare obraz, amândoi la fel de jenați și de încântați că se revăd. Ea s-a scuzat pentru întârziere. Franck nu părea prea supărat. Era deja iertată. Aura ei simplă, care strălucea, era suficientă ca să deseneze din nou un zâmbet pe chipul oricărui bărbat in faza de depresie. Svetlana i se părea un astru frumos, care, precum o auroră, inunda cerul și Pământul cu o atmosferă specială, magică, unică, grandioasă. Era ca un cânt închinat vieții.

Franck se întrebase care era cel mai bun traseu ca să urce până la Sacré-Cœur. Se hotărâseră să o ia pe prima stradă din față, știind că oricum se vor aventura pe străduțele care urcau. Franck venise aici de nenumărate ori, fără să o ia niciodată pe același drum. Erau multe căi de acces. Îi plăcea mult acest cartier. Îl găsea minunat pentru o plimbare între îndrăgostiți, mai ales dacă soarele onora ziua cu prezența lui. Deși nu era vreme frumoasă, dorința de a se cunoaște nu-i oprise de la întâlnire. Discutaseră un pic despre câte în lună și în stele, așa cum se întâmplă de obicei când două persoane se întâlnesc pentru prima dată. Fiecare îl întreabă pe celălalt pentru a-l cunoaște, pentru a vedea dacă reacționează corect, dacă îndreaptă dialogul spre subiecte noi. Svetlana îi povestise multe banalități. Printre altele, nu reușea să-și asculte mesajele primite pe robotul de la telefon. Cărticica furnizată odată cu cartela SIM conținea prea puține informații utile. Și pentru că erau amândoi conectați la același operator de telefonie mobilă, Svetlana îi dăduse aparatul rugându-l să-i explice ce trebuia să facă. Meniurile erau afișate în rusă! Franck se arătase incapabil să navigheze prin ele. Mobilul în chestiune era un Nokia vechi în culori, pe care îl avusese și el. O dată ce vara s-ar fi sfârșit și ar fi reușit să pună ceva bani deoparte, ea avea ambiția de a-și lua un smartphone. Se întorcea în cursa tehnologică și mai ales în cea a consumului... În afară de omul din peșteră, cine s-ar fi putut abține? Acest proces evolutiv face parte din peisajul cotidian. Nimeni nu e obligat să achiziționeze ultima versiune a unui obiect, de multe ori doar datorită unei schimbări de design și a unei funcții șmechere prezentate ca fiind revoluționară; cu atât mai revoluționară pentru portofel. Franck își scosese Samsung-ul, un model foarte vechi, și acesta. După ce scotocise prin meniu, îi indicase combinația de cifre pe care trebuia să o înregistreze pentru a avea acces la mesaje.

Ascultându-și mesajele primite, Svetlana izbucnise în râs. Numai trei persoane aveau numărul ei de telefon din Franța, deoarece cunoștea foarte puțină lume în Paris, iar prietenii o contactau pe internet. Prima care avea numărul ei de telefon era colega ei din Ucraina, iar a doua era o prietenă rusoaică venită în Franța pentru a lucra în restaurație, pe coasta de Vest, pe malul mării. Svetlana detestase acest gen de muncă. Prefera munca ei, chiar dacă în ochii ei nu era exact ce îi convenea. Vinovatul care îi lăsase două mesaje nu era altul decât Franck... care se întreba de altfel de ce râdea ea cu atâta poftă. Îi precizase că era deja la locul de întâlnire și spera că ea e bine. Franck o fixa cu un aer tandru, veselia naturală și spontană a Svetlanei îi plăcea mult.

O luaseră pe multe străduțe întortocheate înainte să ajungă în fața bazilicii, epuizați, după atâtea pante pe care urcaseră. Piața era plină de lume. Tot week-endul avea loc un spectacol de demonstrații acrobatice pe skateboard. Numeroși agenți de pază asigurau securitatea. Printre două șiruri de bariere, ei o luaseră pe singurul drum autorizat care le permitea accesul la treptele edificiului, în condițiile manifestației existente. Pentru a ajunge la intrare, au fost nevoiți să facă un adevărat slalom printre turiștii ezitanți.

În interior, altă mulțime înghesuită! Forțați, fuseseră nevoiți să înainteze la pas. Această avansare lentă îi ajuta să-și revină după parcursul plin de obstacole de care tocmai scăpaseră.

Deși nu era credincioasă, în sensul divinității lui Hristos – un om care a fost ridicat la rang de fiu al lui Dumnezeu pentru ca instanțele la putere în acele vremuri să poată controla mai bine masele populare – dar credincioasă ideii unui mesaj purtător de speranță, plin de cuvinte și idealuri nobile pentru umanitate și viitorul umanității, Svetlana își punea întrebări, căuta. Se întreba asupra valorii vieții, asupra condiției umane, căuta un sens. Cu toate acestea, aprecia spectacolul grandios pe care îl oferea acest interior. Tocmai intraseră în antreul uneia dintre ultimele capodopere construite de Franța catolică și continuaseră promenada efectuând turul complet. Apoi se îndreptaseră către subsol, pentru a vizita cripta. Apoi, urcaseră până în vârf.

Franck hotărâse să o invite. Ca majoritatea monumentelor, acest sanctuar nu era nici el scutit: pentru a urca, trebuia să scoți cardul. Acest gest capitalist permitea ca edificiile să fie întreținute, ca numărul curioșilor să fie oarecum limitat și de asemenea, încununarea divinului, să fie create câteva locuri de muncă. Deci, pentru o cauză nobilă, Franck cumpărase două bilete. Și mai ales, le achiziționase pentru propria lui cauză...

O întreagă instalație tehnologică de ultimă oră, sofisticată, trona în fața clienților. Fără a fi măcar nevoie să-i vorbească vreunei persoane la ghișeu, oricine putea să plătească pentru a achiziționa un permis de trecere. O modernitate care contrasta cu catedrala seculară.

Svetlana avea un aparat foto în mână. Nu-l folosea, ceea ce-l intriga pe Franck. O întrebase dacă voia să-i facă poze. Ea încuviințase și îi întinsese aparatul. Svetlana era frumoasă pe ecran. Era atât de fotogenică încât onora orice clișeu. Franck era totuși conștient că nu o să-i dea pozele. Orice fotograf, oricare ar fi el, ține să păstreze o dovadă a muncii sale, chiar și numai în format digital. Chiar dacă fotografiile nu erau efectuate în condiții profesionale ci cu material obișnuit, ceea ce îi plăcea nu era nimic altceva decât imaginea pe care i-o lăsa Svetlana. Apoi scosese vechiul lui telefon mobil, a cărui rezoluție lăsa de dorit, și își imortalizase modelul, în diferite ipostaze, o dată în plus. În ciuda imaginii de o calitate îndoielnică, pe care o producea acest aparat, își spunea că măcar ar fi avut câteva amintiri din această zi, daca nu ar mai fi revăzut această femeie pe care o găsea din ce în ce mai minunată.

Ajuns în vârf, Franck era gata din nou să se joace cu Svetlana. O contempla, o admira, făcea ca posturile pentru poze să fie din ce în ce mai lungi. Obturatorul se declanșa de mai multe ori, la rând. Turiștii observau și erau nevoiți să aștepte pentru a putea să treacă. Franck nici măcar nu-și dădea seama de aglomerația pe care o producea. Evadase într-un univers închis, hipnotizat și fermecat de subiectul său. O dirija, îi comanda gesturile și comportamentul. Svetlana asculta, ca un model cuminte și docil. Magnetismul acestei fete acționa asupra lui Franck ca o vrajă, care îi preluase controlul emoțiilor. Cât o privește pe ea, ea observase manejul acestui băiat. Fermecată, se abandonase în fantezia atipică a personajului. Cât privește atitudinea, îl considera galant, amabil, tandru, și mai ales de dorit. Era sedusă.

Să-l lăsăm să se distreze și vom vedea ce o sa iasă frumos, gândise ea.

Când Franck revenise la comportamentul lui obișnuit, dintr-o singură privire văzuse agitația pe care o provocase. Nimeni nu îndrăznise să deranjeze bărbatul care, transfigurat, era în transă artistică. Vizitatorii așteptaseră ca și cum ar fi asistat la un spectacol de stradă. Jenat, Franck zâmbise. Cu un gest al mâinii, le dăduse de înțeles că de acum puteau circula în voie.

Apropiindu-se de Franck, Svetlana îi spusese că se comportase ca un băiat obraznic, blocând toți acești oameni. Pe viitor, trebuia să se ferească de el.

Franck îi înapoiase aparatul. Îi răspunsese că ea va păstra o amintire frumoasă a acestui loc și că a pune un asemenea material în mâinile ei putea fi periculos, cu atât mai mult atunci când modelul se concentrează la sarcina lui cu atâta atenție. Franck îi spusese că ea crease imagini frumoase. În timp ce poza, ea improviza în fața obiectivului. Putea fi interesant, pentru ea, să apară în ținute originale pentru ilustrații de modă, folosind un aparat foto mai puțin ordinar, care ar fi creat clișee de o calitate mai bună.

Svetlana nu se gândise niciodată la așa ceva. Declarase că va reflecta. Până atunci, o să pun la loc aparatul în geantă – adăugase.

Vizita terminată, doi turiști i-au agățat în fața clădirii. În engleză, întrebaseră cum puteau să plătească intrarea la Sacré-Cœur. În numerar sau cu card?

Franck nu înțelesese ce voiau. Ca orice francez care se respectă, nu cunoștea decât limba oficială a țării. În timp ce Svetlana îl privea lung cu ochii ei mai albaștri, zâmbindu-i cu tandrețe, Franck le răspunsese: Sorry, I don’t speak English. Începuse deja să se îndepărteze de ei, dar Svetlana rămăsese pe loc. Îi tradusese întrebarea lui Franck, pentru ca acesta să poată răspunde. El se întorsese și fusese surprins să vadă că ea era tot aproape de cei doi turiști. El se apropiase și menționase ce observase mai înainte: că era o mașină automată pentru a plăti cu card și un ghișeu cu personal, unde se putea plăti cu numerar. Svetlana tradusese propoziția dintr-o suflare, sub privirea subjugată a lui Franck, care constata că ea stăpânea engleza încă și mai bine decât franceza. Era fascinat să descopere că la doar 20 de ani această femeie tânără vorbea trei limbi. Îi spusese de altfel că în tovărășia ei i-ar fi fost imposibil să se piardă în străinătate, pentru că ea știa rusa, engleza și franceza. Ea îi răspunsese râzând că ea știa că e femeia perfectă. În acest caz, trebuiau să planifice o călătorie împreună. Franck reflectase, uimit de această reacție. Această sugestie nu putea avea nici măcar un sâmbure de seriozitate. În consecință, nu-i dăduse nici o urmare.

În acel moment, Franck ignora că Svetlana cumpărase deja bilete pentru a vizita Belgia și Olanda, în zilele următoare. Sejururi rapide, dar totodată importante în ochii Svetlanei care voia să descopere Europa. Ea își imagina că nu ar mai fi avut altă ocazie de a reveni. Pe undeva, spera ca Franck să-i propună să o însoțească., mai mult din teama de a explora de una singură decât din alt motiv ambiguu. Franck nu avea să se pronunțe deloc în acest sens, atunci când aflase în timpul plimbării. În sinea lui, ar fi vrut tare mult să o însoțească, chiar îi trecuse prin cap această idee. Doar că, din punct de vedere finanțe, nu prea-și putea permite. În plus, mai era o constrângere, de data asta profesională. Planificarea nu era posibilă. Era inutil să se mai gândească prea mult la asta.

Franck îi sugerase să-și continue excursia spre parcul Buttes-Chaumont, iar ea acceptă cu plăcere.

Traseul le-a luat cam o oră. Franck subestimase timpul necesar pentru a ajunge acolo, de la bazilică. Pe drum, au continuat să-și împărtășească fărâme din viața fiecăruia. Franck îi vorbise despre munca lui în domeniul fotografiei. Svetlana se arătase foarte interesată. Pentru ea, fotografia reprezenta o formă minunată de expresie artistică. Subliniase că el nu adusese nici un aparat foto pentru a le imortaliza întâlnirea. Îl tachina...

Dar nu am nici unul... Le închiriez, atunci când am nevoie pentru un reportaj sau o ședință foto, îi explicase el.

Era mirată. Nu-și imaginase că materialul profesional ar costa atât de mult, mai ales cel optic. Franck nu-l folosea decât pentru perioade de una la două zile consecutive. Închirierea între particulari părea cea mai bună alegere. Alegere care-l ajuta să evite să facă apel la un credit de consum, pe care l-ar fi rambursat cu greu, punându-și în pericol situația deja precară. În această clipă, Franck nu se considera decât un turist care își folosea telefonul mobil. Svetlana se dovedea un fotograf prost. Ea prefera să se uite la clișee. Din contră, părinții ei își doreau ca ea să le aducă măcar câteva imagini. Nu avuseseră niciodată ocazia să se plimbe prin Europa.

Comunicarea între ei era fluidă. Franck începea să o aprecieze, și nu doar puțin. Din când în când, îi corecta câte o greșeală în franceză. Ea era încântată de fiecare dată când o corecta. Totuși, aștepta mai mult de la un francez care stăpânea limba. Svetlana ar fi dorit ca Franck să o întrerupă la fiecare greșeală și să corecteze construcția frazei.

Șederea în Franța îi producea Svetlanei un mare șoc cultural. Viața și oamenii ă se păreau diferiți față de cum era acasă. Nu se simțea prea în largul ei când auzea peste tot discuții în franceză. Avea impresia că ea se exprimă rău. Colegele ei țineau să o asigure: nici ele nu credeau că au suficiente cunoștințe pentru a conversa satisfăcător în franceză. Cu toate acestea, spre deosebire de Svetlana, ele erau mulțumite dacă reușeau să se facă înțelese.

Lui Franck i se părea normal ca Svetlana să aibă dificultăți, doar era în Franța pentru prima dată. Nu era familiarizată cu sonoritatea limbii. Svetlana era de altfel foarte mirată că Franck reușea să înțeleagă tot, când ea îi vorbea. Se surprindea și pe ea însăși atunci când reușea să înțeleagă și cel mai mărunt cuvânt spus de Franck. La magazin apăreau probleme de dialect, atunci când trebuia să descifreze jargonul unor clienți care erau totuși francezi get-beget. Schimbul lor limpede, transparent, îi plăcea. Comunicau cu ușurință pentru a se cunoaște.

Dacă Franck nu o corecta întotdeauna pe Svetlana, era deoarece greșelile i se păreau infime. Mai ales că avusese ocazia să discute cu femei străine și să descifreze construcții de fraze de-a dreptul ciudate, în unele cazuri. Cum Franck nu era atent la toate greșelile, era un pic bruscat de Svetlana, când ea își dădea seama că greșise. Franck încerca să o liniștească: nu era vorba decât despre mici neatenții la conjugare sau la așezarea cuvintelor în frază. Nimic grav, după părerea lui. Pentru ea, asemenea greșeli erau sfârșitul lumii. Îi era rușine, se considera nulă. Dorea să stăpânească limba la perfecție.

Pentru a ajunge în parc, traversaseră o mare parte din al 19-lea arondisment, unele din cele mai neplăcute colțuri din Paris care ar fi putut obține cu ușurință medalia de aur a putreziciunii franceze. Și această putreziciune e o afacere bună, prețul pe metru pătrat e mai ridicat decât în zonele însorite din sud. Erau clădirile, buticurile, estetica urâtă și murdară; toate acestea îi aminteau de orașul din care ea venea. Nu era deloc vorba aici despre cartierele turistice pe care vizitatorii le-ar fi contemplat în liniște. Aici, ei parcurgeau un sector la polul opus al Parisului care se vinde prin cărțile poștale. Și totuși, în aceste locuri se ascund cele mai mari valori umane, departe de această falsitate și manierism burghez.

Odată ajunși în parc, s-au dus pe Île du Belvédère, la templul lui Sibylle. În acea zi, era suspendată o tiroliană. Aceasta înconjura lacul pentru a reveni pe pământ ferm după încă treizeci de metri. O asociație îi iniția pe adolescenți în senzațiile tari ale acrobației. După coborâre, erau invitați să descopere celelalte activități, dintr-un parc de distracții din regiunea pariziană. Un fel de demonstrație-eșantion marketing, în parteneriat cu primăria Parisului. Franck și Svetlana priviseră mai mulți tineri făcând un salt în gol. Chiar dacă la prima privire, dispozitivul părea impresionant, viteza nu era chiar așa de mare. Sosirea avea loc încet, era o persoană care îi primea. Făcuseră câteva poze, pe ici, pe colo. Franck o imortaliza din nou pe Svetlana sub diferite unghiuri.

Admirând priveliștea, au putut să estimeze cât de mare era distanța față de locul de unde veniseră. Sacré-Cœur părea mică și îndepărtată. Pe când își dădeau aparatul foto de la unul la altul, corpurile lor se atingeau ușor, intenționat și cu delicatețe. Neputând să facă nimic altceva pe această faleză, decât să observe tineri legați de o coardă, se îndreptaseră către pasarela suspendată. Aici, din nou asociația. De data aceasta, propunea o inițiere în escaladă, pentru copii. Mai degrabă o coborâre în rapel care îi ducea opt metri mai jos. Cu coatele pe balustradă, întârziaseră un bun moment în acest loc. Timpul zburase, discutaseră la nesfârșit.

Svetlana îi povestise despre familia ei. Mama era din Ucraina, iar tatăl, un rus get-beget. Sora îi lipsea mult. Își mărturiseau totul în cel mai mic amănunt, ca două bune prietene. Svetlana era la două sute de kilometri de nucleul ei familial. Nu mergea la ei în vizită decât în vacanțe. În restul timpului, stătea într-un cămin studențesc, în centrul orașului Irkutsk, la zece minute de școală. Unul din profesorii de artă era un tânăr francez, pe care îl găsea atrăgător. Nu ar fi deranjat-o dacă s-ar fi întâmplat ceva între ei, într-un context diferit. Franck presupunea că îi dezvăluia această informație pentru a-i arăta direcția de urmat. Trebuia să-i arate voința unui bărbat care dorește o femeie. În orice caz, glumiseră. Mâinile li se întâlneau din ce în ce mai des.

Cu blândețe, Franck își așezase o mână peste cea a Svetlanei, care ședea plictisită pe lângă mâna lui. Ea nu schițase nici o mișcare de respingere, ceea ce confirma gândurile lui Franck. Era conștient că de acum încolo, întâlnirea lor va evolua. Această fată era la fel de tulburată ca și el. Acum nu trebuia să rateze și să dea dovadă de îndrăzneală la momentul potrivit, pentru a da jos următoarele bariere.

Se hotărâseră să-și continue plimbarea, după ce au întârziat destul de mult în acest loc. Franck o oprise pe Svetlana cu un deget, când încercase să se întoarcă pe unde veniseră.

În zbor, tocmai îi prinsese degetul arătător stâng, ca un cârlig. Atât unul, cât și celălalt puteau să dea drumul în orice moment, Senzația de atingere era plăcută. Știau amândoi că nu căutau separarea, ci o înrolare a inimilor. Cu falangele agățate, Franck îi propusese să termine traversarea podului și să de îndrepte spre o cădere de apă. Drept unic răspuns, Svetlana făcuse ochii mari. Se apropiase, dintr-o dată. Cu o voce liniștită, îi spusese că ar dori să vadă acel loc. Mâna stângă a lui Franck capturase mâna stângă a Svetlanei, pentru a-i oferi mai apoi mâna sa dreaptă. Zece degete se înlănțuiau. Buzele lor se complăceau într-o tăcere care le făcea plăcere. O căldură puternică se răspândise în urma acestei atingeri, bucurându-l pe Franck. Când simți tandrețea mâinii unei femei pe care o dorești cu ardoare e un moment pur de eliberare. Și totuși, acest gest îl invită pe bărbat să continue jocul de seducție și mai înverșunat. E un moment în care știe că s-s întâmplat ceva important și că va urma ceva și mai serios. E ca și cum ar încheia un pact sau ar semna un act. Înainte de această înțelegere, nu personificau decât două umbre străine una de alta. Pe viitor, încarnau două suflete împreunate, prin care celălalt purta speranța nașterii unei iubiri.

Ajunși la cascadă, Franck îi propusese Svetlanei să facă poze, din nou. Ea acceptase, cu un gest simplu al capului. Ochii ei străluceau, ca o mie de stele la un loc. Ca o fetiță, alergase înainte ca să se așeze în fața obiectivului, se întorsese doar ca să-și lase geanta la picioarele lui Franck, apoi se întorsese să pozeze. Când se termină distracția cu pozele, Franck îi dăduse aparatul înapoi proprietarei. În schimb, ea îi dăduse mâna din nou. Se jucaseră în felul acesta inocent și naiv în alte două locuri din parc. Astfel, se năștea dorința.

Adâncindu-se într-un sector mai izolat din Parc, care dădea spre centura Parisului, unde se ascundeau câțiva arbori fructiferi, se întâlniseră cu mai multe cupluri care se sărutau. Zâmbiseră, un pic jenați de situație. Se observau ... fiecare lăsase capul în jos. În sinea lor, nu așteptau decât același fel de schimb. Traversarea acestei zone ar fi putut să fie propice pentru această tandrețe, doar că Franck nu simțise declicul, blocat cu siguranță de timiditate. Preferase să nu provoace acest act cu bruschețe, sperând că se va produce spontan.

Se lăsase seara. Era din ce în ce mai frig. Pe o bucățică de pământ izolată, Franck o întrebase pe Svetlana dacă i-ar fi plăcut să ia cina împreună. Surprinsă de această propunere neașteptată, ea ezitase, neștiind ce răspuns să-i dea. Era oare prezentabilă? Ce voia de fapt acest băiat? Întârzierea răspunsului era jenantă. Această nehotărâre îl uimise pe Franck. Își punea întrebări. Oare trecuse la altă viteză puțin cam devreme, cu riscul să strice tot ambreiajul? Presupusese că ea va zice da, fără nici o ridicare din sprâncene. Atunci, ce anume o reținea? Nu-i dăduse drumul la mână toată după-masa!

Deodată, Svetlana îi răspunsese: De acord! Un cuvânt simplu care de-abia îi ieșise din gură, ca o decizie radicală care ar fi angajat-o pentru tot restul vieții...

Franck se simțise ușurat. Îi apăruse un zâmbet pe față. Apoi se îndepărtaseră de parc. O luaseră pe trotuarul învecinat. Mâinile nu li se dezlipeau. Degetele se mângâiau și mai intens, cu generozitate. Senzualitatea se instalase prin palmele lor.

Pe drum, se opriseră o singură dată, fără nici un motiv, doar discutau deja. Adevăratul scop al acestei opriri era instinctiv. Cele două turturele se regăseau ochi în ochi. Privirea lui Franck se bifurca mai jos, învăluită de jocul de seducție al lui Venus, care îl scruta cu poftă. Ah, da, Svetlana pretindea același lucru ca și Franck! Nu mai aștepta decât ca el să-și dovedească flacăra care era pe cale să-l cuprindă.

Cu o atitudine hotărâtă, Franck se apropiase de fața ei. Voise să guste din dulceața buzelor care stăteau țanțoșe la câțiva centimetri de ale sale. Simțind ceea ce avea să se întâmple, ca pe ceva sigur, Svetlana își mușcase buza de jos, mașinal, oferind înflorirea unei buze roșii-sângerii. Ambalare a encefalului! Corpul lui Franck deviase de la impulsul inițial, cuprins de o panică incredibilă. Rămăsese în retragere, fixând privirea albastră, intrigată a Svetlanei, care se întreba de ce și cum de se oprise brusc acțiunea care ar fi trebuit să se producă. Întorcându-și privirea, înfrânt de propriile instincte, o luase de mână spre a-și continua drumul.

Franck se tot întreba, încercând să înțeleagă ce anume putuse provoca această mușcătură brutală a buzei. Oare ea îl dorea într-un fel atât de pasionat? Tentativa lui promptă se soldase cu un eșec. Se dezumflase în ultima secundă, la câțiva centimetri de această gură care îl ademenea și pe care o dorea. Era ocazia de aur la care sperase din secunda în care îi înlănțuise degetele. Ratase minutul carnal al unei relații, declicul care permitea avansarea, deoarece, eliberat de un act esențial, ca un carton de invitație oferit, dă acces mai departe spre măreția unei pasiuni în devenire: o poveste de dragoste de înfăptuit. De ce oare primul sărut e atât de greu de oferit? De ce oare declanșează atâta angoasă, din moment ce fiecare e capabil să recunoască momentul în care persoana din față nu așteaptă decât acest schimb? La fel cum fiecare percepe momentul în care buzele sunt dispuse să se unească, tot așa fiecare e apt și să simtă corpul care arde de dorința de a se ghemui în brațele celuilalt.

Observând această gură, orice bărbat ar fi cedat în fața buzelor împrospătate și strălucitoare. Franck trebuia să le guste înainte de sfârșitul serii. Se ambiționase în totalitate și își interzicea să o lase să plece la fel de liberă cum venise, știind că ar fi riscat să nu o mai revadă dacă nu se comporta cum trebuie. Simțea că trebuie să-și lase semnătura de neuitat a acestei seri.

Plecaseră din nou spre un restaurant care apăruse ca din întâmplare în fața lor. Franck era pierdut, într-un cartier pe care nu-l cunoștea. Mergeau la cheremul întâmplării.

Se opriseră încă o dată, cu aceleași intenții. Se observau reciproc cu atenție. Dorința devenea tot mai intensă. Privirile se devorau. Nici unul nu îndrăznise să treacă de această barieră invizibilă, imposibil de descris. Doar câțiva centimetri îi despărțeau de o relație sentimentală. Era stupid! Franck era conștient că Svetlana nu ar fi făcut în nici un caz primul pas. El trebuia să acționeze, să îi arate că avea curajul necesar pentru a o săruta, pentru a-i dovedi pofta naturală dintre două ființe care se plac și se atrag în mod irezistibil.

Franck simțise o ezitare asemănătoare cu prima tentativă. Porniseră din nou la drum... Ce se întâmpla? Franck o simțea, Svetlana nu aștepta decât temeritatea lui. Unde era ea oare? Lăsase să-i scape două ocazii excelente. A treia ar fi fost și ultima. Dacă nu, putea să-i spună Adio frumoasei Svetlana: ea nu ar fi vrut să mai audă niciodată vorbindu-se de acest incompetent.

Totul îl seducea la această fată: fizicul, comportamentul, personalitatea. Cu ea, un sentiment de încredere îl făcea să se simtă în largul lui. Atunci, de ce anume îi era frică? Franck tocmai hotărâse ca acest act să se întâmple în ultimul moment, ca să evite inițiative minabile pe care le tot începea fără să fi dorit cu adevărat. După ce ar fi mâncat, și mai ales băut, aplombul lui ar trebui să se manifeste mai puternic.

La un moment dat, un restaurant indian le apăruse în față. Prețurile afișate păreau a fi avantajoase pentru bursa lui Franck. Dimpotrivă, Svetlana nu avea aerul prea încântat la ideea acestui loc. În plus, locul nu era deloc romantic. Își continuaseră peregrinarea, până când au ajuns la o intersecție mai animată. În jurul pieței erau mai multe terase. Prima la care se duseseră tocmai închidea. Patroanei îi părea rău. Traversaseră strada pentru a intra în cafeneaua din față. Fațada nu spunea mare lucru, dar interiorul se dovedise foarte șic. Un pic prea mult, chiar. Franck înțelesese că nota avea să fie costisitoare. Ce contează! Această femeie care-l însoțea merita un efort financiar. Nu avea de gând să se culce cu ea din prima seară. Nu! Intenționa să o cucerească și să facă din ea viitoarea lui parteneră.

O ospătăriță îi instalase într-un colț liniștit și confortabil. Masa era înconjurată de două banchete îmbrăcate în piele. Discutaseră, comandaseră, mâncaseră, băuseră. Seducția era la ea acasă: degete care se căutau, zâmbete voioase care vânau priviri strălucitoare, inimi care palpitau, elocuțiunea care era la ea acasă. Farmecul era prezent și opera după toate regulile artei.

Odată achitată factura pipărată, plecaseră în căutarea unei stații de metrou. Svetlana stătea la Montparnasse. O luaseră pe aceeași linie. Franck putuse să profite pentru o conduce până în fața casei.