Poezii

RIME ALEGORICE

 
Corabia vietii-mi, grea de ganduri,
De stanca mortii risipita-n scanduri,
A vremei valuri o lovesc si-o sfarma
Si se izbesc intr-insa randuri-randuri.
 
 
Iar eu pe-un tarm pustiu murii in pace.
Deasupra fruntii-mi luna-n nouri zace,
Trecand incet pustiile Saharei
Si luminand o lume care tace.
 
 
La miezul noptii vezi pustia plana
Nascand de suptu-i mandra caravana
De morti in valuri lungi si, treaza,
Mergand incet spre-un vis: Fata-morgana.
 
 
Intr-adevar: adanca departare
Arata un palat numai splendoare.
Printre feresti patrunde o lumina;
Perdelele-i pareau muiate-n soare.
 
 
De prin deserturi lungi si departate,
In siruri vin scheletele uscate.
Pustiu-atunci cu caravane-sate,
Dormea ca mort sub luna care bate.
 
 
O caravana langa mine trece,
Naintea ei vine-o suflare rece.
In siruri lungi se strecur si se strecur:
Eu numar unul, numar doisprezece.
 
 
Un chip atuncea de pe cal coboara.
La mine-ndreapta-a lui privire-amara
Si fata slaba, trista, adancita
S-osoasa mana o intinde-avara.
 
 
Dar sa ma misc nu am nicicum putere,
Caci tapan mort eram si fara vrere.
Pleoapele-mi pe ochi erau lasate,
Desi prin ele eu aveam vedere.
 
 
Iar umbra-n valu-i de matase sura
D-urechea mea si-apropie-a ei gura
Si-mi spune lin si-ncet povestea mare,
Ce ca un rau etern in minte-mi cura:
 
 
"Colo-n palat rezida-o vrajitoare
Si om cu ochii vii de-o vede moare;
Iar celor morti, lumina lor adanca,
Li da viata noptii trecatoare.
 
 
Deci vin si tu pe un schelet sa-ncalici,
Sa vezi palatu-i in lumini opalici;
De sirul nostru sa te tii in urma
Pan? la gradina ei cu flori italici.
 
 
Si iata valul meu ti-l dau – pe fata
Sa-l pui, s-acoperi ochii tai de gheata,
Ca nu cumva sa se topeasca iute
De a privirei ei tiranica dulceata."
 
 
Ma sui si plec… o umbra sunt din basme
Si o fantasma sunt intre fantasme,
Prin mana mea de o ridic se vede
Ca si prin corpul straveziei iasme.
 
 
Din ce in ce cu totii se apropii.
Gradini lucesc si flori cresteau cu snopii,
Iar roua curge in briliante umezi -
Din crengi de arbori lumineaza stropii.
 
 
Pe scari de marmur ne suim cu totii
Si mortii-si caut prin coloane sotii:
Sunt tineri unii ca iubirea moarta,
Iar alti au barbe albe ca preotii.
 
 
Dar toti cu totii sunt de om ruine
Si, risipiti din carduri beduine
Au fost gasit amara, cruda moarte
Intr-un pustiu arzand si fara fine.
 
 
Vorbesc incet… ca-n somn… si vorba suna
Ca frunze-uscate cari vantu-aduna,
Sau ca murmurul cel vrajit de ape
Cand peste codri-apare blonda luna.
 
 
Deodata-n doua sirul se desface.
In fund apare-un mandru chip ce tace;
Cu rosii flori de mac in paru-i negru,
Cu ochii-nchisi un semn cu mana-mi face.
 
 
Eu o urmez prin galerii inalte.
Izvoare vii din vase stau sa salte
Si langa ele nimfele de marmur,
Fapturi ceresti unor maiestre dalte.
 
 
Pe lucii muri auritele pilastre.
In jurul lor sunt asezate glastre,
Din care cresc bogate-ntunecoase
Ici roze negre, colo flori albastre
 
 
Si pe feresti perdele de purpura.
Un miros racoros simtirea-mi fura;
Deschisa lin e usa unei sale
Si noi minuni uimitii ochi vazura.
 
 
Un pictor a-nflorit plafondul, murii,
Cu basme mandre, cu frumoase hurii
Si din catui de-argint, copar miroase
Cu fum albastru formele picturii.
 
 
Iar pe-un divan, ascuns intre perdele
Albastre, infoiate si cu stele,
Sedea regina basmelor maiastra -
Lumina lumea gandurilor mele.
 
 
Ea insira margaritare-n poale
Si pe-un covor persan, frumos si moale,
Ea-ntinde surazand ca-n vis si lenes
A ei picioare de zapada – goale.
 
 
Ochii adanci ca doua basme-arabe
Saman cu-aceia ai reginei Sabbe,
Cum imparatul Solomon ii scrie,
Cu-a lor priviri de-ntunecime slabe.
 
 
Cu ochi pe jumatate-nchisi surade:
– Desi privirea-mi pe cei vii ucide,
Te uita lung la mine, tu, ce mort esti,
Pan-al tau suflet ochii va deschide.
 
 
L-al tau mormant tu esti in pragul portii,
Dar sa te stingi nu este voia sortii,
Ci-n fata mea sa lasi incet sa-ti cada
De pe-ai tai ochi de gheata valul mortii.
 
 
Ingenunchind atunci am zis in sine-mi:
"O dulce chip, cu mana fruntea tine-mi
Si de pe ochi ia-mi valul trist si rece,
Caci simt bataia renviatei inimi".
 
 
Si de pe ochii-mi cade ceata sura
Si noi minuni uimitii ochi vazura,
Caci inaintea mea stai vrajitoare
Si basmu-asculti cu zambetul pe gura.
 

* * *

 
S-atunea pier anticele portale.
In jurul meu iluminate sale
Si-n loc de morti fiinte vii, ce vesel,
Cu hohot rad – serbeaza bachanale.
 
 
Unde-s acum fantasticele seme
Prin care luna strabatea-ntr-o vreme?
Acele mii risipuri din pustie
Traiesc… nici unul moartea nu si-o teme.
 
 
Cand ar avea moarte o vecinicie
De-amor, de viata si de nebunie,
Ei nu s-ar veseli atat de tare
Precum o fac in asta moarte vie.
 
 
Ici vezi femeia plina si balaie
Ce lasa-ncet sa cada a ei straie;
Zambind ramane-n mijlocul multimei
Precum ar fi iesit din calda baie.
 
 
Ici una oachesa se-ntinde-alene
In bratu-unui barbat ce, de sub gene,
S-arunca ochi-ntunecosi salbateci,
Setosi de patimi c-ale unei hiene.
 
 
Iar una sta cu ochii ei sa soarba
Pe-un vechi ostas cu-ntunecime oarba
Si degetele fine ca de ceara
Si-mpleticeste-n a lui neagra barba.
 
 
Un ras, un chiot, o vuire multa -
Cu totii striga, nimeni nu asculta;
Ocari frenetici sunt o desmierdare
Si desmierdarea deveni insulta.
 
 
Toti se iubesc – s-o spun in gura mare.
Toti au facut din viata sarbatoare:
De masti razande lumea este plina,
De comedianti si de femei usoare.
 
 
Murmure doar s-aud de prin unghere,
Unde cu glasul bland amantul cere,
Pe cand iubita gura ei, uscata
De sarutari, deschide la placere.
 
 
Ce-i lumea asta ma intreb acuma:
Au nebunit-au, sau domneste ciuma?
De-acopar moartea, ranele hidoase
Cu ras, cu-amorul, cu betii, cu gluma?
 
 
"Ba nu – raspunse-atunci Seherazade -
Nu, nu ii vezi asa precum se cade;
Viata lor un vis al mortii este,
Azi prada ei, iar mani ea o sa-i prade.
 
 
Ce afli-n lume? mii de generatii,
Popoare mandre sau obscure natii
De mult perira si pe-a lor cenusa
Traieste… cine?.. ei! inmormantatii.
 
 
Moarte si viata, foaie-n doua fete:
Caci moartea e izvorul de viete,
Iar viata este raul ce se-nfunda
In regiunea nepatrunsei cete.
 
 
Femeia goala, cufundata-n perne,
Frumsetea ei privirilor asterne;
Nu crede, tu, ca moare vre odata,
Caci e ca umbra unei vieti eterne.
 
 
Iubirea ta-i viata – a ei iubire
E viata iar si iar de omenire.
Vointa ei s-a ta de se-mpreuna,
Atunci e suflet in intreaga fire".
 

EU NUMAR, AH, PLANGAND

 
Eu numar, ah, plangand:
– Al noptii miez suna -
Al despartirii ceas
 Adanc vibra.
 
 
Adio! scump, – acum.
Al lunii disc senin
Din crengi de arbori mari
 S-arata plin.
 
 
Abia din brat te las,
De trist abia ma duc,
Nainte-mi vecinic treci -
 Un bland naluc.
 
 
Si zi si noapte treci -
La tine-n veci gandesc,
Copil frumos si blond,
 Ce mult iubesc!
 
 
Auzi: din codri cum
Izvoare prund rastorn
Si melancolic bland,
 Un glas de corn.
 

CANTEC VECHI

 
Vino, scumpa, de priveste
Dorul tau cum ma munceste.
Nici de fel cum nu ma lasa
Nici sa intru sara-n casa,
Ci din asternut ma scoala,
Ca pe-un patimas de boala,
Si ma face de alerg
Nestiind pe unde merg.
Cand in zori de dimineata,
Ma visez cu tine-n brata,
Cand te strang sa nu te pierd
Si te chem si te desmierd.
Ars deodata sar din pat,
Singurel m-am desteptat,
Suspinand si ametit,
Ma simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier!
Ce sa fac ca sa nu pier?
Caci ranit sunt de amor,
De nici traiesc, nici nu mor:
Somnul meu nu este somn,
Nici pe mine nu sunt domn.
A dormi de sunt pe cale,
Zaresc chipul dumitale:
O icoana zugravita
Cu multi nuri inchipuita.
 

CODRULE, MARIA-TA

 
Codrule, Maria-Ta,
Lasa-ma sub poala ta,
Ca nimica n-oi strica
Fara num-o ramurea,
Sa-mi atarn armele-n ea.
Sa le-atarn la capul meu,
Unde mi-oi asterne eu,
Sub cel tei batut de vant
Cu floarea pan? la pamant,
Sa ma culc cu fata-n sus
Si sa dorm, dormire-as dus;
Dar s-aud si-n visul meu,
Draga codri, glasul tau,
Din cea rariste de fag,
Doina rasunand cu drag,
Cum jelind se tragana
Frunza de mi-o leagana,
Iara vantul molcomit
De-a ved? c-am adormit.
El pin tei va vicoli
Si cu flori m-a coperi.
 

DOINA, DOINA, GREU IMI CAZI

 
Doina, doina, greu imi cazi
Din padurea cea de brazi,
Si cu jale imi rasuni
Din huceagul de aluni,
Si m-adormi, m-adormi cu drag
Prin frunzisul cel de fag.
Cine suna-n cetine,
Doinite, prietine,
Diu, diu, diu, de-a codrului,
Ca doina-i care-o cantai -
Tragana-ne, tragana,
Frunza-n codru leagana.
 

EA-SI URMA CARAREA-N CODRU

 
Ea-si urma cararea-n codru.
Eu ma iau pe a ei urma,
Cand ajung cu ea alaturi
Rasuflarea-mi mi se curma.
 
 
Mai rasuflu inc-o data,
Zic o vorba, ea tresare
Si se uita-n alta parte
Si raspuns deloc nu are.
 
 
Dar mereu de ea m-apropiu
Si vorbesc si ii dau sfaturi;
Ea se apara c-o mana
Si se uita tot in laturi.
 
 
Cand pe talie-i pun bratul
Ea se frange, va sa scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
 
 
Mai nu vrea si mai se lasa,
Capul ei mi-l pun pe umar,
Pun pe ochii-nchisi, pe gura,
Sarutari fara de numar.
 
 
Si la piept o strang mai tare,
Rasuflarea-mi se sfarseste;
O intreb de ce-i mahnita,
O intreb de ma iubeste.
 
 
Iar ea ochii si-i deschide
Mari, puternici, plutitori:
– Imi esti drag din cale-afara,
Dar obraznic uneori.
 

DE CE MA-NDREPT S-ACUM…

 
De ce ma-ndrept s-acum la tine iarasi?
Caci far? de tine n-am de spus nimica…
Si azi nu-mi pasa lumea ce-o sa zica
De-acest-poem, in contra-mi, spre ocara-si.
 
 
De grija ei un fir de par nu-mi pica…
Sa ieie dar copiii mei in gheara-si;
Parerea ta, iubit si blond tovaras,
De ea ma bucur si de ea mi-e frica.
 
 
Amor si moarte sunt in dusmanie:
Amic acestei des am cautat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, tie…
 
 
Viata mea din nou ai castigat-o
Si orice road-a ei si armonie
A ta-i cu drept: deci si pe-aceasta – iat-o!
 

GANDIND LA TINE

 
Gandind la tine fruntea-acum ma doare.
Nu stiu ce rost mai are-a mea viata
Cand n-am avut o clipa de dulceata:
Amar etern si visuri peritoare!
 
 
De ce in noapte glasul tau ingheata!
Vedea-vor ochii-mi inca-o data oare
Frumosul trup, – femeie zambitoare! -
Ce mi-a fost dat sa-l strang o clipa-n brate?
 
 
Tu, blond noroc al unui vis desert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, sa stii ca nu te iert.
 
 
Caci dorul meu mustrari o sa-ti tot spuie
Si sarutandu-te am sa te cert
Cu desmierdari cum n-am spus nimaruie.
 

CARTILE

 
Shakespeare! adesea te gandesc cu jale,
Prieten bland al sufletului meu;
Izvorul plin al canturilor tale
Imi sare-n gand si le repet mereu.
Atat de crud esti tu, s-atat de moale,
Furtuna-i azi si linu-i glasul tau;
Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete
Si-nveti ce-un ev nu poate sa te-nvete.
 
 
De-as fi trait cand tu traiai, pe tine
Te-as fi iubit atat – cat te iubesc?
Caci tot ce simt, de este rau sau bine,
– Destul ca simt –  tot tie-ti multumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai invatat ca lumea s-o citesc,
Gresind cu tine chiar, iubesc gresala:
S-aduc cu tine mi-este toata fala.
 
 
Cu tine da… Caci eu am trei izvoara
Din care toata mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zambire, dulce, lina, clara
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un intelept… cu-acela iara
Problema mortii lumii o dezleg;
S-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu ma tine…
 
 
Dar despre-acela, ah, nici vorba nu e.
El e modest si totusi foarte mare.
Sa taca el, sa doarma ori sa-mi spuie
La nebunii – tot intelept imi pare.
Si vezi, pe-acesta nu-l spun nimanuie.
Nici el nu vrea sa-l stie orisicare,
Caci el vrea numai sa-mi adoarma-n brata
Si decat tine mult mai mult ma-nvata!
 

PE GANDURI ZIUA…

 
Pe ganduri ziua, noaptea in veghere,
Astfel viata-mi tot in chinuri trece -
Va vrea natura oare sa se plece
La ruga mea – sa-mi deie ce i-oi cere?
 
 
Nimic nu-i cer decat mormantul rece,
Repaos lung la lunga mea durere -
Decat sa port iubirea-mi in tacere,
Mai bine ochiu-mi moartea sa mi-l sece.
 
 
Caci lumea e locasul patimirei:
Un chin e valu-i, iara gandul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.
 
 
O data te-am vazut – o clipa numa -
Si am simtit amarul omenirei…
Ce-am folosit ca-l stiu si eu acuma?
 

TU CEI O CURTENIRE…

 
Tu cei o curtenire
In gluma – si doresti
Sa-ti spun a mea iubire
In versuri frantuzesti.
 
 
Dar eu sunt melancolic
Si nu stiu sa raspund.
Nu pot sa-mbrac in glume
O taina ce ascund.
 
 
Tu razi si-ti razemi capul
De umaru-mi incet,
Si-n ochii mei imi cauti,
Vicleano, asa cochet.
 
 
Tu vezi ca in iubire
Nu stiu ca sa glumesc;
Nu-ti pare oare bine
C-atata te iubesc?
 

DORMI!

 
De ce te temi? au nu esti tu cu mine?
Las? ploaia doar sa bata in feresti -
Las? vantul trist prin arbori sa suspine,
Fii linistita tu! Cu mine esti.
 
 
Ce te-ai sculat si te uiti in podele?
Uimita pari si pari a astepta.
Nu poti vedea cu ochii printre ele -
Vrei sa-ti aduci aminte de ceva?
 
 
Lasa-te-n perini – eu iti voi da pace.
Dormi tu – si lasa sa raman destept.
Pe cand citesc intotdeauna-mi place,
Din cand in cand sa cat la tine drept,
 
 
Sa vad cum dormi… sa te admir cu drag…
Cu gura-abia deschisa-ncet respiri,
De pe condei eu man-atunci retrag.
Patrunde pacea tristele-mi gandiri.
 
 
Frumoasa esti… o prea frumoasa fata.
Ca marmura de alba-i a ta fata.
Imi vine sa alerg la tine-ndata
S-astfel cum dormi sa te cuprind in brata.
 
 
Dar te-ai trezi… pacat! si nu ma-ndur.
Dormi linistit c-un brat pe dupa cap.
Din cand in cand cu ochiul eu te fur,
Din cand in cand din mana cartea scap.
 
 
Si-s fericit… Pulseaza lunga vreme
In orologi cu pasii uniformi…
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!
 

IN FEREASTA DESPRE MARE

 
In fereasta despre mare
Sta copila cea de crai -
Fundul marii, fundul marii
Fura chipul ei balai.
 
 
Iar pescarul trece-n luntre
Si in ape vecinic cata -
Fundul marii, fundul marii,
Ah! de mult un chip i-arata.
 
 
"Spre castel vrodata ochii
N-am intors si totusi plang -
Fundul marii, fundul marii
Ma atrage in adanc."
 

COBORAREA APELOR

 
Din munti batrani si din paduri marete
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.
 
 
Spargand prin stance albia lor stramba,
Se legan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete -
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.
 
 
Dar cu adancul apei s-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista – randuri-randuri creste,
 
 
Pan? ce urnindu-se in marea-amara
– Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste -
Al tineretei dulce glas de mult uitara.
 

MARIA TUDOR

 
De ce cu ochii-ncremeniti sub bolte
De marmur – tu-l privesti cu spaima cruda?
Pandesti ca leii, fruntea ta asuda
Si pumnu-ti vra mania-i s-o dezvolte.
 
 
Seceratorul tau l-ai pus la truda
Si snopi de viete sunt a lui recolte;
Pentru-al lui cap ai infruntat revolte
Si astazi simti ca strangi la piept pe-o Iuda.
 
 
Te-nalta-n cer invidia vulgara
Caci stii din lorzii junghiati a face
Lui Fabiano a marirei scara.
 
 
Tu esti regina si astfel isi place.
Cine te vede, slab obraz de ceara,
Stiind furtuna vietii tale – tace.
 

DE VORBITI MA FAC CA N-AUD…

 
De vorbiti ma fac n-aud,
Nu zic ba si nu va laud;
Dantuiti precum va vine,
Nici va suier, nici v-aplaud;
 
 
Dara nime nu m-a face
Sa ma ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevarul
Numa-n inima-mi sa-l caut.
 

E IMPARTITA OMENIREA…

 
E impartita omenirea
In cei ce vor si cei ce stiu.
In cei dentai traieste firea,
Ceilalti o cumpanesc s-o scriu.
Cand unii tese haina vremei,
Ceilalti a vremii coji adun:
Viata unii dau problemei,
Ceilalti gandirei o supun.
 
 
Dar pace este intre dansii:
Ce unii fac iau alti aminte,
Caci pana azi domneste-ntr-insii
A cartii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor cand vede,
Cainta vad urmand greselii,
Caci omul tot in tine crede.
 
 
Al raului geniu arate-mi
Un om din vita pamanteasca,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta sa-ndreptateasca;
Caci buni si rai traiesc in tine,
Cuvantul tau e calea lor -
De-a lor abateri li-i rusine,
Caci tu esti tinta tuturor.
 
 
Virtutea nu mai e un merit,
Caci merit nu-i cand nu e lupta.
Asupra ta ei nu se-ntarat
Cu viata-n joc, cu mintea rupta;
Manand cu anii colbul scolii,
Ei cred far-a fi inteles,
Din carti stravechi roase de molii
Isi implu mintea cu eres.
 
 
Ei nu patrund a ta marire -
Minune-i pentru dansii tot.
Necercetand nimic in fire,
Nimic nu stiu, nimic nu pot;
Caci nu-i supusa lamuririi
Gandirea-n capul intelept -
La toate farmecele firii
Se bat cu manile pe piept.
 

SONET SATIRIC

 
Piscata-ti este mana ta de streche,
De misti in veci condeiul pe hartie -
Dureaz-un sir sau fabrica o mie:
Cuvinte noua-or fi, dar blaga veche.
 
 
Ce are-n gand un om, aceea scrie,
Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche,
Cu Pantazi fiind pe veci pareche,
Tu izvodesti, cel mult, ce dansul stie.
 
 
Ti-asaman fruntea unei vii paragini
Si vant si pleava sunt a tale scrieri,
De zei lipsite, vai! a tale pagini.
 
 
Zadarnic paiul sec al mintii-l trieri,
Drapandu-i golul ei cu reci imagini:
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.
 

AI NOSTRI TINERI…

 
Ai nostri tineri la Paris invata
La gat cravatei cum se leaga nodul,
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
 
 
La ei isi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducand in dinti tigara lungareata…
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
 
 
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se stramba:
Stalpi de bordel, de crasme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc – si-o plimba.
 
 
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pan? si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
 

IN LIRA-MI GEME SI SUSPIN-UN CANT

 
In lira-mi geme si suspin-un cant,
Caci eu imi vars acum veninu-n vant.
Prin minte-un stol de negre ganduri trec:
Spre casa cea din patru scanduri plec,
Gemand, plangand eu fruntea pun pe mani,
Se rumpe suflet, mi se rupe san,
Scapare caut in zadar de chin…
Sa stangi un dor ce-n sanu-mi arde – vin?!
 
 
Cand te doresc eu cant incet-incet:
Plec capul la pamant incet-incet
Si glasul meu rasuna tanguios
Ca tristul glas de vant incet-incet.
Si orice vis, orice dorint-a mea
Eu singur le-am infrant incet-incet.
Sageata doar a crudului amor
In suflet mi-o implant incet-incet
Si simt veninul patrunzand adanc…
Cu sangele-l framant incet-incet
Si nu-mi ramane decat sa pornesc
Spre al meu trist mormant incet-incet.
 

AH, CERUT-AM DE LA ZODII

 
Ah, cerut-am de la zodii,
De l-al sortii mele faur,
Dulcii sanului tau rodii
S-al tau cap scaldat in aur.
 
 
S-ale tale mani de ceara,
Fruntea-mi rece sa desmierzi,
Fata alba-n parul galban
Si-ndaratnici ochii verzi.
 
 
S-astazi tu de buna voie
Fericita-n brate cazi-mi;
Capul tau scaldat in aur
De-al meu umar tu il razimi.
 
 
Astazi tu de buna voie
Imi intinzi dulcea ta gura:
Soartea mi le-a dat pe toate
Cu asupra de masura.
 

AZI E ZI INTAI DE MAI

 
Azi e zi intai de mai,
Azi e ziua de Armindeni;
Eu te cat, draguta mea,
Eu te caut pretutindeni.
 
 
Eu te cer de la izvor,
De la codrul cel de brazi,
De la vantul ce lovi
Balsamand al meu obraz.
 
 
Intre muntii cei inalti,
De la rauri eu te cer:
De-au vazut cumva ascuns
Al vietii-mi giuvaer.
 
 
Cu-al tau zambet rasfatat
Si cu dulcile cusururi,
Te-am iubit, copil dragut,
Te-oi iubi de-acum si pururi.
 
 
Te iubesc far? de-mputari,
Fara urma de caire -
Dara, vai, nu te gasesc
Nicaire, nicaire.
 

CE SOPTESTI ATAT DE TAINIC…

 
Ce soptesti atat de tainic,
Tu, izvor de canturi dulci?
Repezind balaia unda,
Floarea tarmului o smulgi
 
 
Si o duci, o duci cu tine,
Vajaind incet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine stii unde-o ascund?
 
 
Astfel trece si viata-mi,
Dar o floare-n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimaruie, nimaruie.
 
 
Ci eu trec tacut ca moartea,
Nu ma uit la vechii munti;
Scrisa-i soarta mea in cretii
Intristatei mele frunti.
 
 
Numai colo, unde teiul
Lasa floarea-i la pamant,
Eu incep sa misc din buze
Si trimit cuvinte-n vant.
 
 
Vis nebun, desarte vorbe!
Floarea cade, rece cantu-i
Si eu stiu numai atata
C-as dori odat? sa mantui!
 

FEMEIA?.. MAR DE CEARTA

 
Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta,
Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta,
Cu-nfricosate patimi in fire de copila,
Cu fapte fara noima, cand cruda, cand cu mila,
A visurilor proprii eterna jucarie?
Un vis tu esti in minte-i – si astazi te mangaie,
Iar mane te ucide. Cu-acelasi ras pe buza
Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza,
Iar mani cu mii propuneri te chinuie si stie
Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie.
Comedianta veche ca lumea – comedie
Ea joaca azi – juca-va de astazi ani o mie,
Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare -
Si cel iubit de dansa azi rade, mane moare.
Si asta nerozie, cruzime intrupata,
In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata -
Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura?
Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura,
Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare,
Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare,
Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata
Placere pare-aduce in inima-amarata,
Cand capul c-oboseala pe urmaru-i ti-l culci
Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci,
Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi
Si redevii un Sizif – sacrifici pentru viermi:
Sa le compui in lume o haina-n generatii -
Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii.
O, moarte, dulce-amica – sub mantia ta larga
Acoperi fericitii – si magica ta varga
Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste:
Il face ca titanii, de tot despretuieste,
Despretuieste lumea, pe sine – si-n sfarsit -
Despretuie gandirea ca e despretuit,
Priveste asta viata ca pas spre mantuire,
Ocazie durerei, o lunga adormire
In inimi spaimantate – un chin si o povara,
Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara.
A vietii comedie miscata e de aur -
Cand scena astei viete e-al mantuirei faur.
Ironica e ziua ce vesel te priveste
Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste,
Ironica-i miscarea a florilor in vant
Cand sug cu radacina viata din pamant;
Ironic e pamantul – visternic de viete
Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete,
Cari iesind odata l-a soarelui lumina,
Cu capul se saluta, se sug cu radacina.
O lupta e viata si toata firea-i lupta,
Milioane de fiinte cu ziua intrerupta
Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire,
Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire.
In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant:
Plodirea este rolul femeiei pe pamant.
Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine,
Dorinta de plodire o samana in tine.
Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna?
De-ti face-o, de nu-ti face-o… totuna e, totuna.
De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul,
Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul
Vietei viitoare… si fie-un par de gard,
Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard.
O, moarte! – nu aceea ce-omori spre-a naste iara,
Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara -
Ci moartea cea eterna in care toate-s una,
In care tot s-afunda, si soarele si luna,
Tu, care esti enigma obscurei constiinti,
Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti,
Tu, stingere! Tu, chaos, tu – lipsa de viata,
Tu, ce pan? si la geniu spui numai ce-i in carti;
O, slaba fulgerare… cea, carui nu te teme,
Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme,
Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa,
– Istorie e viata ce scrisa e pe apa; -
Pe tine, dulce-amice, pe tine, intuneric,
Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric
Al lumei sclipitoare – pe tine, gand de noapte,
Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte.
Nimic nu e in soapta-i – stii tu ce ea sopteste?
Ea nu ma vrea pe mine – pe tine te uraste.
Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda:
Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda,
Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta -
Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta.
Unealta chinuita! unealta de ocara, Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara,
Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul
Folos mi-aduce mie…